Ganduri..

Azi-noapte cand stateam in pat m'a lovit subit o intrebare:Ce se intampla atunci cand refuzam sa ne mai ascultam inima?Ce'ar fi daca mereu am actiona in functie de ratiune si am inchide sentimentele intr'un colt al mintii ce il accesam foarte rar?Am inceput sa ma gandesc de cate ori am facut eu acest lucru.Devenam din ce in ce mai confuza.Brusc in interiorul meu existau 2 personaje:ratiunea mea si inima mea.Duceau parca o lupta si eu nu puteam face nimic.Asistam ca un jurat la cele disputate.Stiam ca daca ma las inabusita de uzul ratiunii ar insemna sa'mi inec complet dorintele,visele si placerile.Insa eram constienta si de faptul ca daca ma las purtata de inima si sentimente as face probabil multe lucruri necugetate.Balanta era echilibrata oarecum.Asa ca am inceput sa'mi cantaresc faptele.Pe baza a ceea ce'am facut si in functie de ceea ce am ales aveam sa decid cine va triumfa in aceasta lupta.

Lumea ma numeste visatoare,ma critica.Insa pentru mine era imposibil sa'mi inec dorintele si visele,insa detest frica de a face alegeri gresite si de a suferi de pe urma lor.Totusi in ciuda acestei temeri,am constatat ca in marea majoritate a cazurilor nu am incetat niciodata sa imi ascult inima.Poate ca unii veti considera eronat si ma veti critica.M'am obisnuit si cu asta.Ce conteaza ca sunt visatoare?Ce conteaza ca eu chiar cred in finalul fericit al basmelor?Nu aveti decat sa ma criticati, insa eu stiu ca alegerile ce le'am facut cu sufletul au fost acelea ce m'au satisfacut cel mai mult.Alegeri facute pe moment.Alegeri lasate in voia destinului.Nu de fiecare data veti alege corect.Vor exista si greseli,insa avem nevoie sa gresim pentru a putea invata de pe urma lor.

Deci verdictul meu era dat.Inima mea decide de acum inainte pe care drum o iau si ce alegeri fac.Poate nu e chiar un lucru bun,insa pentru mine,o visatoare e vital.Cei care nu viseaza sunt doar persoane care nu au aspiratii,sunt pustii.E una a te considera realist si una a'ti nega complet vocea sentimentelor.Eu una sufar cand sunt realista.Imi dau seama de fapt in ce lume traim.,de cate nedreptati suntem inconjurati.Da,poate ca sunt lasa si poate ca sunt exagerata.Insa imi place sa fiu asa.De ce sa ma chinui cu realitatea cand pot foarte bine sa visez la finalul fericit.Se spune ca daca crezi suficient de tare anumite lucruri se intampla.Dorinta ta e atat de arzatoare incat are puterea de a'ti oferi ceea ce ai visat de mult.E suficient ca trebuie sa ma trezesc din cand in cand sa dau cate o privire lumii reale.

N'am sa incetez niciodata sa'mi ascult inima,deoarece de putinele ori in care am sfidat'o a durut.N'am sa incetez niciodata sa visez orice mi'ati spune.E pacatul vostru ca nu vreti sa vedeti lumea un loc mai bun.Eu una prefer sa stiu ca pe langa ura si nedreptate exista si iubirea si lumea perfecta.

Love Carmen!

Cand muzica se opreste..

Se spune ca atunci cand apari pe lume ti se da un destin.Credeam si cred asta in continoare orbeste.Mereu avem impresia ca drumul spre destin va fi roz..Niciodata nu o sa alegi o cale gresita ci mereu va fi doar un popas spre destinul tau.Ceva caruia va trebui sa inveti sa opui rezistenta.Fiecare dintre noi are o lupta pe acest drum,un obstacol;insa in ciuda a orice ar fi daca in viata este menit sa faci ceva,faci!Ce lupta am avut eu?Pentru mine inca este incert daca cu muzica sau pentru ea.Cert este ca a lasat o urma calda in sufletul meu,nicidecum un front insangerat de lupta,si'acum ma'ntreb:Muzica sa fie oare un obstacol sau destinul meu?Candva eram sigura ca este destinul meu insa de'a lungul drumului meu am intalnit persoane ce decideau pentru mine.Ideea ca cineva ar putea sa iti distruga destinul e destul de dureroasa.Am inceput treptat sa cred ca poate e mai bine asa.Devenind astfel nesigura pe ceea ce vreau.Muzica este oare destinul meu?Sincer nu imi mai pasa!Spuneam ca,cred in ideea de destin si cred ca indiferent care va fi acesta va fi modelat doar pentru mine.
Candva mi'era frica sa nu "aleg" gresit,insa acum stiu ca alegerile gresite nu au loc acestea sunt doar micile statii spre ceea ce va urma.Mi'era frica sa nu'mi pierd sansa de'ami modela eu propriul drum,insa stiu acuma ca este deja gata modelat doar pentru mine.

Totusi mereu ma intrebam:Ce se intampla cand muzica din viata mea se opreste?Mi'era frica s'o opresc,mi'era frica sa dau volumul mai incet,acuma toata aceasta teama a disparut treptat.Invatand doar ca ce'i al meu,e al meu am reusit.Si'acum?Incotro?unde vreau si cred ca e mai bine.N'am sa mai ascult vocile care imi controleaza si manipuleaza de fapt deciziile si viata.Daca e sa fie,va fi cu orice pret,iar pretul il voi stabili eu.Am incredere ca daca muzica se opreste a fost doar o statie.O statie care mi'a oferit atat de multe bucurii.si'atat de multe amintiri ce nu trebuie jelite,trebuoe retraite.Da,ele traiesc in continuare in mintea mea ca un vis ce'au fost nu de mult.Un vis frumos:Nu mai au rost intrebari de genul"Va mai reveni visul meu?".Nu mai jeliti caci daca inchizi ochii poti retrai orice moment de 1000 de ori la inifinit,asta am invatat si eu pana la urma.

Chiar daca trenul meu a parasit momentan "Gara muzicii" drumul poate fi atat de intortocheat incat oricand poate reveni.Tot eu spuneam recent ca a visa nu dauneaza cu nimic,asa ca nu uitati sa visati!M'am saturat sa'mi fac griji pentru ceva ce'a fost extrem de frumos.Amprenta ramasa asupra inimii mele nu va disparea oricum nicioadata.Cinstesc memoria amintirilor mele,dar urmeaza sa'mi fac altele.Cum spuneam destinul e ceva ce primim.Fiti mandri si nu va fie teama,caci mie mi'a fost si degeaba,oricum nu am putut schimba nimic,ceea ce puteti face este sa va ascultati doar inima ci nu vocile "binevoitoare" pentru ca nimeni nu stie mai bine decat tine ceea ce iti doresti.Tot unde mi'e dat ma indrept,fara sa pot alege inainte,asa ca nu va pierdeti vremea incercand sa ocoliti unele statii caci in final tot acolo veti ajunge fie ca vrei sau nu.E mult mai bine sa traiesti fara griji,dar cu bucuria ca orice'ar fi si oricat te'ai abate de la drum in final ajungi pe calea care este numai si numai a ta.Parca ma simt mai bine cu aceasta certitudine.

Nu mi'e frica sa spun ca momentan muzica din viata mea s'a oprit.Nu mi'e frica sa spun ce se intampla cand muzica se opreste...

Cand muzica se opreste,pur si simplu e liniste si tot ce trebuie sa faci este sa'nveti sa o asculti.

Love,Carmen!

Why does love always feel like a battlefield?

De cate ori ati simtit ca parca nu merita si ca niciodata nu va merita?Spuneai mereu in interiorul tau ca s'a terminat,pentru ca nu mai poti.Totusi ceva te impingea sa mai incerci,sa te zbati sa lupti.Niciodata nu intentionai sa se sfarseasca.Desi simteai de multe ori ca nu mai are rost.Oare chiar asa sa fi fost?Brusc rostul iubirii sa se fi pierdut pe drum pe undeva?Insa mereu ceva se intampla.Ceva din interiorul tau iti soptea"Incearca,lupta,zbate'te,poate reusesti!"Totusi a cui era aceasta voce?A ta sigur nu era.Egoul tau deja lasase armele jos dezertand.Acea voce insa nu dezerta niciodata.Mereu m'am intrebat ce ma face pana si pe mine sa merg mai departe.Niciodata nu am primit un raspuns clar,pana acum.

"Jocul de'a iubirea" e intr'o lupta continua.Mereu cu noi provocari.Insa mereu aceeasi luptatori si'acelsi camp de lupta:viata.Ce te face sa lupti?Iubirea?Si daca iubirea,atunci de ce de la bun inceput duci armele jos?Siruri de intrebari ce uneori sunt sigura ca va framanta.Pentru ca macar o data spui"Pana aici" si mereu,cum spuneam,te intorci inapoi.Parca ai vrea sa retragi ceea ce ai spus.Insa nu poti.Spuneam candva mai de mult in una dintre postari ca nu merita sa traiesti in trecut.Inca imi sustin ideea asa ca nu insist pe aceasta tema.Insa merita sa traiesti in iubire si pentru iubire?De fiecare data cand ai vrea sa pleci sa faci 2 pasi sa privesti inapoi si sa vrei sa te intorci?

Mereu am fost adepta a acestui sentiment si in multe postari am vorbit cu atata ardoare despre ea.Pentru ca e singurul sentiment ce pare fara pata.Insa am descoperit ceva cand iubesti mereu esti intr'o lupta continua ca aceea iubire sa fie fara pata.Tu o faci sa devina perfecta.Investind in ea tot ce ai mai bun.Asta te face ca mereu sa te intorci din drum.Vocea care'ti spune sa te lupti in final e a ta desi nu pare.Mintea iti spune:"fugi,pleaca cat mai poti,pana nu suferi" si inima cu dulcegarie "iubeste,nu te lasa,te'ai dedicat nu uita ca te'ai implicat atat".Si'atunci faci 2 pasi,privesti inapoi si te intorci,cu inima plina de speranta,gata de o noua lupta.Inarmata cu noi arme,iluzii si cu o noua pasiune pentru iubire,una mai mare mai infloritoare ce nu te lasa sa pui armele jos.Pentru ca plecand ar fi ca si cum te'ai lasa pe tine.Pentru ca alegand calea usoare,n'ai mai experimenta calea cea dificila,pentru ca dezertand ai pierde cea mai importanta lupta,lupta pentru iubire.

Si mai spuneam candva:ce rost are sa traiesti o viata daca nu gusti si din dulce si din amar?Ar fi totul mult prea gol.Vrei sa abandonezi de frica.Te sperie gandul ca ai putea suferi,insa mai puternica ,mult mai puternica decat frica este iubirea,care te indruma sa nu te lasi.Daca in definitv vei avea de sufierit,vei invata un truc nou pentru urmatoarea lupta pe frontul insangerat al iubirii,insa niciodata nu trebuie sa pleci.E mult mai simplu sa fugi,stiu.Insa nu ai voie sa'ti lasi jumatatea de suflet acolo.Pentru ca suflet nou nu primesti si a doua oara.Lupti pentru el,iar cand lupta se termina indiferent in bine sau in rau,esti intregita.

Nimei nu a zis ca e usor si nimeni nu a zis ca totul va fi bine,insa in final va fi.

Love,Carmen!

Doar un cer

Cade o stea de pe cer,iar una noua se naste.Acea stea,va avea datoria de a veghea peste noua viata care isi face aparitia pe acest pamant,pierdut in imensul univers.Asa se spune ca toate povestile incep cu "a fost o data" si ca fiecare poveste are acel "final fericit" pe care asteptam cu toti sa il citim,si precum se spune ca toate au inceput,se presupune ca viata incepe cu o alta pierdere.Cade o stea de pe cer,iar una noua se naste.Nevinovati suntem toti cand venim pe lume,nu stim ce ne asteapta.Ne trezim brusc incercand sa scriem o poveste,o carte a unei noi stele.Ti se inamneaza niste foi goale,ce mai tarziu vor fi pline.Pline de amintiri,regrete,dezamgiri,bucurii tristeti,lacrimi si zambete.Iti scrii propriul rol pe scena vietii.O scena muta,cu un public gol,sau un public dur.Care oricat te'ai stradui sa faci bine va zice mereu ca e gresit.Ai aterizat in propria'ti viata cu multe sperante,cu vise.Si'acum stai in bezna pe propria'ti scena.Fara decor.Momentan ca si viata ta..

Sunt oameni care mereu sunt in acea bezna de la inceput.Scena lor nu isi creeaza niciodata decor,iar cartea e mereu goala.Fara capitole,cu pagini albe.Pentru ca acei oameni prefera sa nu viseze,ci sa ramana mereu fidel realitatii.Realitate care implica un mare nimic.Prefera sa se rezume la un anumit tipar de viata si raman inchisi in barierele rationaului.De aceea ei nu descopera niciodata orizontul imaginatiei si sperantei.Si'atunci ma intreb:Poate fi gresit sa visezi la un anume tipar de viata care sa fie doar al tau?La fel ca si steaua ce aparea pe cer.Unica.Un anume tipar de viata ptr o singura stea nu si pentru restul.Oare ce rost are sa stai pe scena daca nu ii pui si un decor adecvat?
Ce rost are sa scrii o poveste fara o intriga care sa coloreze personajele?Macar de dragul de'a trai trebuie sa facem tot posibilul sa nu ramanem in bezna inceputului.Pentru ca la inceput o stea a cazut sa poata rasari una noua.Un efort ce trebuie recompensat.

Cum sa avem un "final" daca nu avem inca un inceput?Am fi o risipa pe bolta cerului.In noapte stralucirea noastra nu ar putea fi observata.Ar fi ca si cum nici nu am exzistat vreodata.Nelasand in urma acea poveste sau acea scena care sa iti spuna povestea.Pentru final noi suntem inceputul.Ca ceva sa se termine mai intai trebuie inceput.Normal,nu ai cum sa te simti plin de speranta aterizand intr'o bezna cumplita.Insa atunci trebuie sa intervii.Atunci trebuie sa visezi.Cum ai vrea sa fi.Ce ai vrea sa faci.Cand ai vrea sa faci,cu cine.Atunci iti creezi incet decorul.Cand visezi la ceea ce ai putea fi.Chiar daca nu toate visele se vor indeplini.Nu te doare sa le incropesti.Un vis e un scop in viata.Ce e rau in a visa o scena perfecta cu un decor mai mult decat perfect?Visul se transforma in scop si scopul te ajuta ca momentan sa iti creezi cel putin un inceput.Poate ca nu va fi cel dorit,sau cel mai perfect.Insa va fi un inceput si de acolo drumul nu va mai fi asa de intunecat.Prin negura beznei va aparea incet cate o raza de soare,iar in pvoestea ta cate un capitol in plus.

Pana la urma tot incercand sa iti atingi acel scop,vis se va creea un univers propriu nu cel perfect,dar va fi tot al tau si dupa tiparul tau nu al altcuiva.Asta numai pentru ca ai ales sa visezi.In cele din urma va veni si finalul cartii tale.Unde vei scrie ultimul capitol.In functie de tine si de cum ti'ai asezat decorul in scena va fi unul fericit sau nu.Steaua ta se va stinge de pe cer si va aparea una noua,gata sa isi scrie povestea.
Pentru ca orice final este de fapt un nou inceput.

Love,Carmen!


.

Furtuna

De cate ori ne intrebam daca viata noastra este goala?De cate ori stam intinsi in pat si ascultam cum ploaia isi arunca stropii pe fereastra,oare de prea multe ori?Auzi afara zbuciumul furtunii care vine parca din infinitul orizont,se apropie,se infurie,se dezlantuie.Cerul isi descarca nervii,vezi ici si colo cate'un fulger,iar durerea si'o canta prin vuietul tunetului.Usor apoi lacrimile incep sa curga.Incepand sa devina coplesitor sa nu stii ce ropot a venit peste curata limpezime a cerului.Privesti pe fereastra,te inspaimanti.Te asezi in pat si te intrebi daca acest zbucium pune prea des stapanire pe curata limpezime a sufletului tau.Oare pune?Ce poate intuneca sufletul atat de tare incat nimic din ceea ce faci nu mai este multumitor pentru tine.Nimic parca nu umple acel gol.

Totusi cand la sfarsitul acelui zbucium vezi ca apare urma de speranta pe care o cautai,acel curcubeu si acea raza de soare iti incalzeste sufletul,si'ti aduci aminte ca nu esti chiar singur/a.Starea ta se aemuieste cu cea a anturii.Cand ea e trista esti si tu.Oare chiar asa trebuie sa fie?De ce nu poate fi totul mai simplu?Ar fi prea usor.O data cineva imi spunea ca unde nu exista anumite greutati viata e fara savoare,fara culoare.Sa fie oare adevarat?Daca nu am avea anumite teste de trecut ne'am plictisi?Ar deveni sensul de a trai ceva monoton,un regat unde totul este roz,numai soare si fete zambitoare.Un regat fara culori inchise,nori grei apasati de tristete si fete incruntate.Oare gresim cand ne dorim ca viata sa fie putin mai linistita?

Cand brusc cerul e intunecat de norii negri si grei automat expresia fetei noastre se transforma in una intunecata,incruntata.De ce?Cerul are nevoie sa'si descarce lacrimile,la fel cum si sufletul are nevoie sa'si spuna oful.Daca furtuna n'ar veni cum ne'am mai putea bucura de curcubeul sau soarele de dupa?Daca am avea mereu un cer limpede si luminos cum ar putea acesta sa se descarce vreodata?Cum ar putea sufletul nostru sa isi spuna oful vreodata?Am fi mereu oameni tristi cu un cer splendid de care in final nu ne'am putea bucura.Tristea are locul ei in viata de toate zilele,caci fara ea nu ar exista bucuria.Bucuria pe care o descoperi atunci cand asculti o melodie frmoasa,bucuria pe care o descoperi atunci cand deschizi un cadou si nu stii ce se afla sub ambalaj.Bucuria care vine o data cu raza de soare de dupa zbucium.Unde ar fi toate acestea intr'un regat perfect?

Ne'ar placea oare?O saptamana,o luna,un an?Pana la urma voi deveni niste zomby obositi de tot ceea ce ne inconjoara.In fiecare zi aceelasi lucru.Nimic nou.Nimic sa ne impresioneze.Nimic care sa ne ajute sufletul sa ne spunem oful.Nimic care sa simta ca si noi.Si totusi noi oamenii vrem lucruri pe care nu le gandim in toata profunzimea.Credem ca ne dorim ceva,crezand ca va fi mai bine.Insa nu ne dam seama ce ne poate astepta dupa acel bine.Suntem atat de grabiti incat uitam rostul nostru pe pamant.Fiecare are rostul si locul lui.La fel cum fiecare suflet are zbuciumul si furtuna lui.Toate merg mana in mana daca stii cum sa le impletesti.In loc sa ne dorim lucruri inutile.O viata mai buna,mai roz si fara nori.Ar fi bine sa ne dorim ca orice furtuna sa se sfarseasca cu acea raza de soare care ne da acea farama magica de speranta care in final va deveni un munte imens pe care vei avea sa il escaladezi.

Concluzia:Daca viata ar fi un regat perfect,omul nu ar mai exista.De ce? pentru ca noi nu suntem perfecti,iar in final am distruge tot ce ne inconjoara.Atunci putem astepta raza de soare in regatul nostru imperfect,dar asa imperfect este ce ne'am dori la finalul unei zile.

Love,Carmen!

Totul sau nimic..

Un singur adevar,o singura viata.Unica oportunitate de'a te bucura de tot ceea ce ai sau unica oportunitate de'a suferi pentru ceea ce'ti lipseste.Oricum ar fi.Ai o singura viata si culmea!Ai dreptul sa alegi ceea ce vrei sa faci.Poti sa alegi daca te bucuri de ce ai sau suferi pentru ceea ce n'ai.S'a intamplat de multe ori sa vezi jumatatea goala a vietii tale.Jumatate in care parca n'ai motiv sa zambesti si te durea.Durea,pentru ca te simteai dezamagit,fara un rost si singur.Insa timpul pe care'l pierdeai privind aceasta parte nu'l mai poti recupera.Deci,e timp pierdut.E timpul in care ti'ai facut rau cu mana ta.Privesti in trecut si realizezi ca nu poti numara pe degete de cate ori ai privit jumatatea cea plina a vietii tale.Si'acum stii ca poti sa alegi si vrei sa faci o alegere buna.De aceea esti nedumerit si nu stii incotro s'o iei.Pe care jumatate s'o privesti.De ce esti indecis?Pentru ca ti'e frica,de necunoscut.Monotonia a pus stapanire pe tine.Exista obisnuinta de a fi mereu cu capul plecat,ingandurat si trist.Si'acum cand trebuie sa'l ridici si sa zambesti soarelui care'ti zice"Buna dimineata" ti'e frica,pentru ca ai o singura viata si dac'ar fi dupa tine ar fi perfecta.Insa "perfectul" este doar un cuvant.Crede'ma n'o sa'l prea auzi si chiar daca'l auzi va fi asociat gresit.

Nu te pot forta sa privesti jumatatea plina a vietii tale,insa'ti pot arata ce s'ar putea afla in ea.Siguranta ca cineva se gandeste la tine.Esti constient de acest lucru si te face sa te simti special.Cine este acest cineva?Se numeste "prieten" si va fi mereu alaturi de tine cand vei avea nevoie.Cand vei simti nevoia sa plangi sau sa razi va fi acolo sa rada sau sa planga cu tine.Iti va darui iubire,intelegere,incredere si siguranta de care ai nevoie.Singuratatea ta va disparea.Credeai pana acum ca acea singuratate nu te va lasa niciodata singur si ca n'ai nevoie de nimeni altcineva decat de acea liniste singura.Insa tot de ce aveai nevoie era siguranta care ti'o ofera un prieten bun.Nimci nu te poate face sa te simti mai bine.Vei vedea vei fi in stare si tu de orice.Te vei simti util si chiar iti va placea ca cel de langa tine se simte bine pentru ca te are.Prietenia nu are o definitie anume.Ea se descopera pe parcurs,ca o noua iubire ce o deslusesti treptat.Numai ca intr'o prietenie inveti mereu din gresilele trecute si incerci s'o mentii mereu la fel de roditoare.Mereu descoperi ceva nou ce te ajuta s'o mentii.Si'ti face placere,deoarece e o aventura continua!Nimic nu este mai frumos decat prietenia.

Priveste acum in trecut in partea jumatatii pline si bucura'te de toate momentele frumoase pentru care nu te'ai bucurat atunci.Stiu ca nu poti da timpul inapoi desi iti doresti.Pentru ca timpul nu doarme si nu sta pe loc.Insa poti sa'ti analizezi viata si gerselile si sa'nveti sa te bucuri de pe'acum pentru lucrurile ce vor veni chiar inainte de a ti se intampla!Pentru ca merita sa razi!Pentru ca te vei simti bine!Frumosul ce te inconjoara nu trebuie evitat sau analizat.Ci pur si simplu:admirat.Pentru ca va veni o vreme in care vei regreta ca si acum ca nu ti'ai trait viata frumos.Ti'o doresti perfecta?!Atunci fa'o sa fie asa cum vrei.Perfectiunea n'a fost si nici nu va fi atinsa de om.Insa poti incerca.Poti visa.Te poti simti bine.

Trebuie sa te gandesti foarte bine.Pentru ca ai un singur adevar,o singura viata si'o singura oportunitate de'a te bucura de ceea ce ai si de ceea ce nu'ti lipseste.
O singura viata,si'o singura sansa de'a o trai.Tu alegi.

Love,Carmen!

PS:I love you..

Iubire.De atatea ori am analizat acest cuvant.De atatea ori am incercat sa'l deslusesc,sa'l definesc si sa'l inteleg in toata profunzimea lui.Insa,niciodata nu am incercat sa'l definesc dincolo de cuvinte,dincolo de litere.Candva credeam ca'i doar un cuvant pe care'l asociezi cu cele mai profunde sentimente,ganduri.Recent am descoperit c'am gresit crezand asta.Iubirea nu e un sentiment,sau cel putin eu nu'l mai definesc asa.De ce?Pentru ca atingand persoana pe care'o iubesti,atingi iubirea insasi,iar in acel moment nu se mai poate numi doar un sentiment ci mai mult decat atat.Recent am aflat ca nu exista ura.Caci daca ar exista lumea care ne inconjoara s'ar autodistruge.Ura este doar un cuvant pe care'l folosim pentru absenta iubirii.Ura este golul lasat de absenta iubirii.Doar un cuvant..si atat!

Cand iubesti nu'ti pasa ce cred altii.Orice'ar fi rabzi,pentru ca rasplata care'o primesti merita.Cand iubesti te bucuri de adevar,nu de nedreptate.Plangi,te framanti,te'agiti,te doare insa stii ca iubesti si ca la sfarsitul unei zile cineva ianinte de culcare se gandeste la tine.Si'atunci n'ai plans,nu te'ai framantat,si nu te'a durut degeaba.Faci orice si crezi orice.De ce?!Pentru ca iubesti.Poti sa ai toate bogatiile lumii,poti sa cunosti gandul fiecarui om,poti sa cuceresti lumea insa daca n'ai iubire nu ai nimic.Singurul regret pe care'l am este faptul ca nu pot opri timpul in loc sa ma bucur vesnic de iubire.De aceea incerc sa ma bucur pe moment de tot ce se poate.Caci timpul nu doarme.Timpul nu se intoarce inapoi.

Viata'i un carusel inchis,un carusel care la un moment dat se opreste,iar atunci cand auzim rotile scartaind ne intrebam daca plimbarea a fost suficient de lunga,de comfortabila.La finalul cursei iti vin in minte mii si mii de lucruri pe care nu le'ai vazut,mii si mii de ganduri pe care nu le'ai spus,mii si mii de regrete pe care nu le'ai impartasit cu nimeni.De cate ori ai simtit nevoie sa sa spui "Te iubesc" si n'ai facut'o in acel moment la final de calatorie regreti.Regreti ca ti'a pasat de ce zic altii,regreti ca n'ai rabdat ca nu te'ai bucurat de adevar.Regreti ca n'ai plans si ca nu te'a durut.Regreti ca n'ai riscat totul pentru iubire.

Cum sa faci sa fii fercit?Toti ne'am pus intrebarea asta.Nimic nu ne multumea si nu aveam suficient niciodata.Da,eram fericiti ca iubeam si ca suntem iubiti,insa parca nu era suficient.Acum stiu ca daca iubesc si sunt iubita am parte de toata fericirea de care am nevoie.Nu lipseste nimic.Pentru ca acum nu mai vad iubirea ca un cuvant,pentru ca acum nu mai incerc sa'l definesc sau sa'l inteleg.Pentru ca acuma o simt cu adevarat.Incercam sa o definesc si m'a definit ea pe mine.Incercam sa o vad,dar m'a vazut ea prima si'ncercam s'o inteleg dar m'anteles ea pe mine.Nu cautati sa intelegi si sa definiti asa ca mine,pentru ca se va destainui ea singura.

Cel mai important nu cautati iubirea,caci va gaseste cand va asteptati mai putin.Nu va fie frica sa spuneti "Te iubesc" de fiecare data cand simtiti nevoia,pentru ca atunci cand se va sfarsi calatoria pe caruselul vietii veti avea de regretat un lucru in minus.De data asta nu ma mai semnez "Love,Carmen!".

PS:I love you!

Primavara incepe cu tine!

Primul aer cald.Prima adiere pasnica a soarelui si primul cer senin.Stii ca e primavara si stii ca de acum incolo va veni vara.Insa nu vorbim acum despre vara.Stii ca in cateva zile mereu unde vei privi in jur vei vedea o multime de culori si vei incerca sa'ti aduci aminte cum era iarna,insa amintirea iernii va fi asa departe incat nu'ti vei putea aduce aminte.Privind si simtind primavara nu vei mai putea sa'ti aduci aminte de fiorul rece ce te cuprindea de fiecare data cand ieseai afara,nici de zapada care te hipnotiza.Acum te hipnotizeaza altceva.Acum singurul lucru pe care'l doresti este mirosi multitudinea de flori.Stii ca sunt multe si nu ai reusi.Te intampina acum o caldura de care ti'era dor.Desi iarna este frumoasa din alte puncte de vedere,ti'era dor de soare care incearca sa'ti spuna prin caldura lui ca te iubeste.Ti'era dor de iubirea lui.

Da,ne era dor de toate astea.Insa daca ma gandesc bine ar trebui sa invatam cum sa cautam primavara in sufletele noastre.Cand geru'i mai aprig in sufletele noastre ar trebui sa fie primavara'n toi.Ar terbui sa nu ii duci dorul stiind ca primavara'i in viata ta.E dificil sa faci asa ceva.In orice situatie in inima si'n jurul tau sa fie primavara,insa merita sa incerci!Pentru ca de fiecare 1 martie cand iesi afara iti dai seama ca oficial primavara si'a anuntat mandatul si te simti bine.Astenie de primavara?Nu exista asa ceva,ci doar sentimentul de confort pe care ti'l ofera aceasta.In momentul asta imi doresc sa pot chema primavara in viata mea de fiecare data cand totul merge prost.M'ar face sa ma simt mai bine.De fiecare data cand totul merge prost si ai impresia ca nimicul nu mai merita nimic cheama primavara la tine.

Pentru ca primavara incepe cu tine.Poate sa fie asa de frumos,incat sa crezi ca asa frumos nu ai mai vazut vreodata..dar daca in tine primavara nu a venit atunci nici afara pentru tine nu e primavara.Ea incepe numai in momentul in care o primesti si numai in momentul in care vrei tu a o primesti se intampla asta.Insa ma intristez cand ma gandesc ca unii nu accepta primavara in viata lor,pentru ca asa nu se pot bucura de splendoarea verii.Ca sa te poti bucura de ceva frumos trebuie sa ai si certitudinea ca acel ceva o data si o data se va termina,dar trebuie sa ai si certitudinea ca dupa acel frumos va aparea alt frumos si alt frumos,pentru ca daca te gandesti viata e frumoasa.Indiferent de ce coborasuri are,pentru ca dupa acele coborasuri urmeaza urcusurile care pot deveni destul de interesante.Mai ales cand le explorezi alaturi de cineva drag.

Si da viata e o lupta insa rareori am auzit pe cineva care sa fie sigur ca a castigat sau a pierdut,insa de multe ori am auzit ca merita sa lupti.De aceea trebuie sa traiesti fiecare primavara cu parfumul ei ca sa poti continua cu ce urmeaza.Cum viata este frontul tau de lupta poti cheama primavara in ajutor.Te poate face mai bun.Impresionant cum un lucru asa de nesemnificativ pentru unii poate schimba stari de spirit.

Incearca sa chemi primavara in inima ta indiferent de perioada anului,pentru ca este posibil.Incearca pentru ca merita cu adevarat.Numai tu poti face asta.Stii de ce?
Pentru ca:Primavara incepe cu tine!

Love,Carmen!

Povestea noastra

A fost o data ca niciodata,asa incep toate povestile,dar de unde stim cand se termina o poveste.Nu stim.Povestile noastre nu au mereu un final fericit ca cel din carti.Intr'adevar viata poate fi considerata o carte iar capitolele ei povestile noastre,ce pot fi puse in scena pe teatrul vietii.Insa de multe ori aceste reprezentatii tind sa lase un gust amar,celui care le joaca.Fiecare are cartea si povestile lui,fiecare are propria lui scena unde'si pune in montaj cartea,insa nimeni nu are public,nimeni nu primeste aplauze la sfarsit.Ne jucam rolul in fiecare zi,in orice conjunctura,dar cand ajungem acasa:trantim niste chei pe masa si ne trezim singuri.Singuri pe o scena goala,cu o sala goala iar pe aceasta scena se povesteste o carte goala.

Nu stim.Caci daca am sti lucrurile ar sta altfel.Nu stim cum sa schimbam povestea noastra.Cautam doar singuratatea noastra spunand mereu ca singuratatea este linistea noastra si'atunci ne trezim pe o scena goala,fara public,fara carte,fara amintiri,fara iubire.Suna trist.Sa traiesti o viata fara a proba tot ce'ti ofera.Este trist sa'ncerci sa scrii o carte fara cuvinte.Este trist sa iubesti si sa nu fii iubit,dar daca aceasta experienta poate fi un capitol in cartea ta si poate umplea o scena goala experimenteaza chiar daca doare.La urma urmei daca te indragostesti esti doar o marioneta in mainile altcuiva si persoana respectiva la randul ei marioneta ta.Pe langa toata placerea care ti'o poate oferi dragostea,exista riscul acesta:ca'n propria ta viata regulile sa fie facute de altcineva iar tu sa le respecti.In propria ta carte capitolele sa fie scrise de altcineva,pe scena ta sa joci ce vrea altcineva si sa nu regreti pentru ca lucrurile stau cum stau.Pentru putina afectiune devii o marioneta si totusi cred ca'i mai bine asa.In felul asta iti umpli cartea macar cu cateva capitole ale povestii tale,iti umpli cutiuta cu amintiri care pana ieri era goala.Indiferent ce fel de amintiri,este important ca exista,te simti om.

Si'atunci cand esti indragostit..ajungi seara acasa,iti trantesti cheile pe masa dar stii ca ai trait o zi minunata,de care probabil iti vei aminti multa vreme.Te vei simti om.Iti va placea sa ai sentimentul ca ai o viata plina.Viata ta nu poate fi mai plina decat atunci cand iubesti.Atunci totul vine de la sine.Ai face lucruri pe care nu credeai vreodata ca vei fi capabil sa le faci,ai sacrifica lucruri la care nu credeai vreodata ca vei putea renunta.Ti'ai sacrifica visurile,dar stii c'a meritat efortul.Atunci cand iubesti iti scrii cel mai bine povestea.Cel mai important atunci cand iubesti publicul tau nu e gol,iar tu nu esti singura pe scena vietii tale.

Stim cand incepe o poveste,dar nu stim cand se termina?Ce mai conteaza.Se va termina cand vei decide ca esti pregatit sa scrii o alta poveste.Se va termina cand te vei plictisi de cea pe care o scrii.Se va termina atunci cand te vei simti implinit de cea pe care ai scris'o.Asa cum incepe se poate si termina,dar se va termina cand vei vrea tu.Stii de ce?Pentru ca e povestea ta si chiar daca esti o marioneta in mainile altcuiva,nimeni si nimic nu va putea schimba faptul:ca e povestea ta!

Love,Carmen!

Dragostea

Dragostea?Poate cineva sa conteste acest sentiment?Nu,nu cred.Insa cine poate spune ca intr'adevar ceea ce a simtit a fost dragoste?Ce ne ofera certitudinea ca intr'adevar am simtit'o si ca am pimit'o?Probabil ca multi se intreaba asta,chiar si eu m'am intrebat asta dar..am ajuns la concluzia ca cel mai inutil lucru posibil este sa te intrebi acest lucru.Nu te ajuta cu nimic.Nu'ti hraneste orgoliul,nu te face o persoana mai buna,nu te schimba si cel mai important nu te ajuta sa o descoperi.Esti constient cititorule ca exista nu?Asa sunt si eu.Momentan ma multumesc cu asta ca exista.Exista!si daca exista atunci poate ceea ce am simtit eu si tu si noi toti a fost dragoste.

Am mai zis intrebandu'te daca ai simtit'o nu te ajuta cu nimic,dar gandindu'te ca exista te poate duce cu gandul la faptul ca deja ai simtit'o si ca probabil deja ea se afla in viata ta,sau daca nu se afla va fi.Avand aceasta certitudine te simti implinit,linistit si nu te simti singur.Poti sa te chinuiesti intrebandu'te si poti sa te simti bine visand la acea dragoste.Ai dreptul sa alegi.Insa indiferent de ce vei alege,la urma urmei totul se va sfarsi cu bine.Deoarece fiecare are o persoana sortita,fiecare are dreptul de a iubi,fiecare are dreptul de a fi indragostit,fiecare are dreptul de a fi iubit si de a primi multa dragoste,iar atunci cand aceste lucruri se vor intampla te vei simti al naibi de bine,al naibi de fericit,iar cand vei gasi aceasta fericire vei vrea ca nimic sa nu o umbreasca,ca nimic sa rasara in calea ei.

Ca sa nu pierzi aceasta fericire trebuie sa ai grija de ea.Pentru ca de multe ori primesti ca apoi sa ti se ia inapoi.Nu stiu cum ai putea impiedica acest lucru.Tot ce poti sa faci este sa speri si sa visezi ca va veni acea dragoste urmata de acea fericire care nu va mai vrea sa plece niciodata.
Viseaza la dragostea ta si la fericirea ta,insa atunci cand vine,nu o lasa sa plece prea usor.

Love,Carmen!