Why does love always feel like a battlefield?

De cate ori ati simtit ca parca nu merita si ca niciodata nu va merita?Spuneai mereu in interiorul tau ca s'a terminat,pentru ca nu mai poti.Totusi ceva te impingea sa mai incerci,sa te zbati sa lupti.Niciodata nu intentionai sa se sfarseasca.Desi simteai de multe ori ca nu mai are rost.Oare chiar asa sa fi fost?Brusc rostul iubirii sa se fi pierdut pe drum pe undeva?Insa mereu ceva se intampla.Ceva din interiorul tau iti soptea"Incearca,lupta,zbate'te,poate reusesti!"Totusi a cui era aceasta voce?A ta sigur nu era.Egoul tau deja lasase armele jos dezertand.Acea voce insa nu dezerta niciodata.Mereu m'am intrebat ce ma face pana si pe mine sa merg mai departe.Niciodata nu am primit un raspuns clar,pana acum.

"Jocul de'a iubirea" e intr'o lupta continua.Mereu cu noi provocari.Insa mereu aceeasi luptatori si'acelsi camp de lupta:viata.Ce te face sa lupti?Iubirea?Si daca iubirea,atunci de ce de la bun inceput duci armele jos?Siruri de intrebari ce uneori sunt sigura ca va framanta.Pentru ca macar o data spui"Pana aici" si mereu,cum spuneam,te intorci inapoi.Parca ai vrea sa retragi ceea ce ai spus.Insa nu poti.Spuneam candva mai de mult in una dintre postari ca nu merita sa traiesti in trecut.Inca imi sustin ideea asa ca nu insist pe aceasta tema.Insa merita sa traiesti in iubire si pentru iubire?De fiecare data cand ai vrea sa pleci sa faci 2 pasi sa privesti inapoi si sa vrei sa te intorci?

Mereu am fost adepta a acestui sentiment si in multe postari am vorbit cu atata ardoare despre ea.Pentru ca e singurul sentiment ce pare fara pata.Insa am descoperit ceva cand iubesti mereu esti intr'o lupta continua ca aceea iubire sa fie fara pata.Tu o faci sa devina perfecta.Investind in ea tot ce ai mai bun.Asta te face ca mereu sa te intorci din drum.Vocea care'ti spune sa te lupti in final e a ta desi nu pare.Mintea iti spune:"fugi,pleaca cat mai poti,pana nu suferi" si inima cu dulcegarie "iubeste,nu te lasa,te'ai dedicat nu uita ca te'ai implicat atat".Si'atunci faci 2 pasi,privesti inapoi si te intorci,cu inima plina de speranta,gata de o noua lupta.Inarmata cu noi arme,iluzii si cu o noua pasiune pentru iubire,una mai mare mai infloritoare ce nu te lasa sa pui armele jos.Pentru ca plecand ar fi ca si cum te'ai lasa pe tine.Pentru ca alegand calea usoare,n'ai mai experimenta calea cea dificila,pentru ca dezertand ai pierde cea mai importanta lupta,lupta pentru iubire.

Si mai spuneam candva:ce rost are sa traiesti o viata daca nu gusti si din dulce si din amar?Ar fi totul mult prea gol.Vrei sa abandonezi de frica.Te sperie gandul ca ai putea suferi,insa mai puternica ,mult mai puternica decat frica este iubirea,care te indruma sa nu te lasi.Daca in definitv vei avea de sufierit,vei invata un truc nou pentru urmatoarea lupta pe frontul insangerat al iubirii,insa niciodata nu trebuie sa pleci.E mult mai simplu sa fugi,stiu.Insa nu ai voie sa'ti lasi jumatatea de suflet acolo.Pentru ca suflet nou nu primesti si a doua oara.Lupti pentru el,iar cand lupta se termina indiferent in bine sau in rau,esti intregita.

Nimei nu a zis ca e usor si nimeni nu a zis ca totul va fi bine,insa in final va fi.

Love,Carmen!