Doar un cer

Cade o stea de pe cer,iar una noua se naste.Acea stea,va avea datoria de a veghea peste noua viata care isi face aparitia pe acest pamant,pierdut in imensul univers.Asa se spune ca toate povestile incep cu "a fost o data" si ca fiecare poveste are acel "final fericit" pe care asteptam cu toti sa il citim,si precum se spune ca toate au inceput,se presupune ca viata incepe cu o alta pierdere.Cade o stea de pe cer,iar una noua se naste.Nevinovati suntem toti cand venim pe lume,nu stim ce ne asteapta.Ne trezim brusc incercand sa scriem o poveste,o carte a unei noi stele.Ti se inamneaza niste foi goale,ce mai tarziu vor fi pline.Pline de amintiri,regrete,dezamgiri,bucurii tristeti,lacrimi si zambete.Iti scrii propriul rol pe scena vietii.O scena muta,cu un public gol,sau un public dur.Care oricat te'ai stradui sa faci bine va zice mereu ca e gresit.Ai aterizat in propria'ti viata cu multe sperante,cu vise.Si'acum stai in bezna pe propria'ti scena.Fara decor.Momentan ca si viata ta..

Sunt oameni care mereu sunt in acea bezna de la inceput.Scena lor nu isi creeaza niciodata decor,iar cartea e mereu goala.Fara capitole,cu pagini albe.Pentru ca acei oameni prefera sa nu viseze,ci sa ramana mereu fidel realitatii.Realitate care implica un mare nimic.Prefera sa se rezume la un anumit tipar de viata si raman inchisi in barierele rationaului.De aceea ei nu descopera niciodata orizontul imaginatiei si sperantei.Si'atunci ma intreb:Poate fi gresit sa visezi la un anume tipar de viata care sa fie doar al tau?La fel ca si steaua ce aparea pe cer.Unica.Un anume tipar de viata ptr o singura stea nu si pentru restul.Oare ce rost are sa stai pe scena daca nu ii pui si un decor adecvat?
Ce rost are sa scrii o poveste fara o intriga care sa coloreze personajele?Macar de dragul de'a trai trebuie sa facem tot posibilul sa nu ramanem in bezna inceputului.Pentru ca la inceput o stea a cazut sa poata rasari una noua.Un efort ce trebuie recompensat.

Cum sa avem un "final" daca nu avem inca un inceput?Am fi o risipa pe bolta cerului.In noapte stralucirea noastra nu ar putea fi observata.Ar fi ca si cum nici nu am exzistat vreodata.Nelasand in urma acea poveste sau acea scena care sa iti spuna povestea.Pentru final noi suntem inceputul.Ca ceva sa se termine mai intai trebuie inceput.Normal,nu ai cum sa te simti plin de speranta aterizand intr'o bezna cumplita.Insa atunci trebuie sa intervii.Atunci trebuie sa visezi.Cum ai vrea sa fi.Ce ai vrea sa faci.Cand ai vrea sa faci,cu cine.Atunci iti creezi incet decorul.Cand visezi la ceea ce ai putea fi.Chiar daca nu toate visele se vor indeplini.Nu te doare sa le incropesti.Un vis e un scop in viata.Ce e rau in a visa o scena perfecta cu un decor mai mult decat perfect?Visul se transforma in scop si scopul te ajuta ca momentan sa iti creezi cel putin un inceput.Poate ca nu va fi cel dorit,sau cel mai perfect.Insa va fi un inceput si de acolo drumul nu va mai fi asa de intunecat.Prin negura beznei va aparea incet cate o raza de soare,iar in pvoestea ta cate un capitol in plus.

Pana la urma tot incercand sa iti atingi acel scop,vis se va creea un univers propriu nu cel perfect,dar va fi tot al tau si dupa tiparul tau nu al altcuiva.Asta numai pentru ca ai ales sa visezi.In cele din urma va veni si finalul cartii tale.Unde vei scrie ultimul capitol.In functie de tine si de cum ti'ai asezat decorul in scena va fi unul fericit sau nu.Steaua ta se va stinge de pe cer si va aparea una noua,gata sa isi scrie povestea.
Pentru ca orice final este de fapt un nou inceput.

Love,Carmen!


.