Why does love always feel like a battlefield?

De cate ori ati simtit ca parca nu merita si ca niciodata nu va merita?Spuneai mereu in interiorul tau ca s'a terminat,pentru ca nu mai poti.Totusi ceva te impingea sa mai incerci,sa te zbati sa lupti.Niciodata nu intentionai sa se sfarseasca.Desi simteai de multe ori ca nu mai are rost.Oare chiar asa sa fi fost?Brusc rostul iubirii sa se fi pierdut pe drum pe undeva?Insa mereu ceva se intampla.Ceva din interiorul tau iti soptea"Incearca,lupta,zbate'te,poate reusesti!"Totusi a cui era aceasta voce?A ta sigur nu era.Egoul tau deja lasase armele jos dezertand.Acea voce insa nu dezerta niciodata.Mereu m'am intrebat ce ma face pana si pe mine sa merg mai departe.Niciodata nu am primit un raspuns clar,pana acum.

"Jocul de'a iubirea" e intr'o lupta continua.Mereu cu noi provocari.Insa mereu aceeasi luptatori si'acelsi camp de lupta:viata.Ce te face sa lupti?Iubirea?Si daca iubirea,atunci de ce de la bun inceput duci armele jos?Siruri de intrebari ce uneori sunt sigura ca va framanta.Pentru ca macar o data spui"Pana aici" si mereu,cum spuneam,te intorci inapoi.Parca ai vrea sa retragi ceea ce ai spus.Insa nu poti.Spuneam candva mai de mult in una dintre postari ca nu merita sa traiesti in trecut.Inca imi sustin ideea asa ca nu insist pe aceasta tema.Insa merita sa traiesti in iubire si pentru iubire?De fiecare data cand ai vrea sa pleci sa faci 2 pasi sa privesti inapoi si sa vrei sa te intorci?

Mereu am fost adepta a acestui sentiment si in multe postari am vorbit cu atata ardoare despre ea.Pentru ca e singurul sentiment ce pare fara pata.Insa am descoperit ceva cand iubesti mereu esti intr'o lupta continua ca aceea iubire sa fie fara pata.Tu o faci sa devina perfecta.Investind in ea tot ce ai mai bun.Asta te face ca mereu sa te intorci din drum.Vocea care'ti spune sa te lupti in final e a ta desi nu pare.Mintea iti spune:"fugi,pleaca cat mai poti,pana nu suferi" si inima cu dulcegarie "iubeste,nu te lasa,te'ai dedicat nu uita ca te'ai implicat atat".Si'atunci faci 2 pasi,privesti inapoi si te intorci,cu inima plina de speranta,gata de o noua lupta.Inarmata cu noi arme,iluzii si cu o noua pasiune pentru iubire,una mai mare mai infloritoare ce nu te lasa sa pui armele jos.Pentru ca plecand ar fi ca si cum te'ai lasa pe tine.Pentru ca alegand calea usoare,n'ai mai experimenta calea cea dificila,pentru ca dezertand ai pierde cea mai importanta lupta,lupta pentru iubire.

Si mai spuneam candva:ce rost are sa traiesti o viata daca nu gusti si din dulce si din amar?Ar fi totul mult prea gol.Vrei sa abandonezi de frica.Te sperie gandul ca ai putea suferi,insa mai puternica ,mult mai puternica decat frica este iubirea,care te indruma sa nu te lasi.Daca in definitv vei avea de sufierit,vei invata un truc nou pentru urmatoarea lupta pe frontul insangerat al iubirii,insa niciodata nu trebuie sa pleci.E mult mai simplu sa fugi,stiu.Insa nu ai voie sa'ti lasi jumatatea de suflet acolo.Pentru ca suflet nou nu primesti si a doua oara.Lupti pentru el,iar cand lupta se termina indiferent in bine sau in rau,esti intregita.

Nimei nu a zis ca e usor si nimeni nu a zis ca totul va fi bine,insa in final va fi.

Love,Carmen!

Doar un cer

Cade o stea de pe cer,iar una noua se naste.Acea stea,va avea datoria de a veghea peste noua viata care isi face aparitia pe acest pamant,pierdut in imensul univers.Asa se spune ca toate povestile incep cu "a fost o data" si ca fiecare poveste are acel "final fericit" pe care asteptam cu toti sa il citim,si precum se spune ca toate au inceput,se presupune ca viata incepe cu o alta pierdere.Cade o stea de pe cer,iar una noua se naste.Nevinovati suntem toti cand venim pe lume,nu stim ce ne asteapta.Ne trezim brusc incercand sa scriem o poveste,o carte a unei noi stele.Ti se inamneaza niste foi goale,ce mai tarziu vor fi pline.Pline de amintiri,regrete,dezamgiri,bucurii tristeti,lacrimi si zambete.Iti scrii propriul rol pe scena vietii.O scena muta,cu un public gol,sau un public dur.Care oricat te'ai stradui sa faci bine va zice mereu ca e gresit.Ai aterizat in propria'ti viata cu multe sperante,cu vise.Si'acum stai in bezna pe propria'ti scena.Fara decor.Momentan ca si viata ta..

Sunt oameni care mereu sunt in acea bezna de la inceput.Scena lor nu isi creeaza niciodata decor,iar cartea e mereu goala.Fara capitole,cu pagini albe.Pentru ca acei oameni prefera sa nu viseze,ci sa ramana mereu fidel realitatii.Realitate care implica un mare nimic.Prefera sa se rezume la un anumit tipar de viata si raman inchisi in barierele rationaului.De aceea ei nu descopera niciodata orizontul imaginatiei si sperantei.Si'atunci ma intreb:Poate fi gresit sa visezi la un anume tipar de viata care sa fie doar al tau?La fel ca si steaua ce aparea pe cer.Unica.Un anume tipar de viata ptr o singura stea nu si pentru restul.Oare ce rost are sa stai pe scena daca nu ii pui si un decor adecvat?
Ce rost are sa scrii o poveste fara o intriga care sa coloreze personajele?Macar de dragul de'a trai trebuie sa facem tot posibilul sa nu ramanem in bezna inceputului.Pentru ca la inceput o stea a cazut sa poata rasari una noua.Un efort ce trebuie recompensat.

Cum sa avem un "final" daca nu avem inca un inceput?Am fi o risipa pe bolta cerului.In noapte stralucirea noastra nu ar putea fi observata.Ar fi ca si cum nici nu am exzistat vreodata.Nelasand in urma acea poveste sau acea scena care sa iti spuna povestea.Pentru final noi suntem inceputul.Ca ceva sa se termine mai intai trebuie inceput.Normal,nu ai cum sa te simti plin de speranta aterizand intr'o bezna cumplita.Insa atunci trebuie sa intervii.Atunci trebuie sa visezi.Cum ai vrea sa fi.Ce ai vrea sa faci.Cand ai vrea sa faci,cu cine.Atunci iti creezi incet decorul.Cand visezi la ceea ce ai putea fi.Chiar daca nu toate visele se vor indeplini.Nu te doare sa le incropesti.Un vis e un scop in viata.Ce e rau in a visa o scena perfecta cu un decor mai mult decat perfect?Visul se transforma in scop si scopul te ajuta ca momentan sa iti creezi cel putin un inceput.Poate ca nu va fi cel dorit,sau cel mai perfect.Insa va fi un inceput si de acolo drumul nu va mai fi asa de intunecat.Prin negura beznei va aparea incet cate o raza de soare,iar in pvoestea ta cate un capitol in plus.

Pana la urma tot incercand sa iti atingi acel scop,vis se va creea un univers propriu nu cel perfect,dar va fi tot al tau si dupa tiparul tau nu al altcuiva.Asta numai pentru ca ai ales sa visezi.In cele din urma va veni si finalul cartii tale.Unde vei scrie ultimul capitol.In functie de tine si de cum ti'ai asezat decorul in scena va fi unul fericit sau nu.Steaua ta se va stinge de pe cer si va aparea una noua,gata sa isi scrie povestea.
Pentru ca orice final este de fapt un nou inceput.

Love,Carmen!


.